Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Supercupa la minifotbal01

Minifotbalul, sport care este practicat în mod organizat de peste 25.000 de jucători legitimați în România, a pus punct final sezonului 2010-2011. La Constanța s-a disputat în acest week-end prima ediție a Supercupei României la Minifotbal, confruntare care a adus față în față pe deținătoarea titlui de campioană națională a României, formația Consiliul Județean Buzău, și respectiv câștigătoarea Cupei României, AS WMT Giroc Timișoara.

Sistemul de joc utilizat a fost desemnarea câștigătoarei în urma disputării a trei meciuri. Dacă primul meci s-a terminat la egalitate, buzoienii impunându-se însă la loviturile de departajare, în cel de-al doilea meci a venit rândul timișorenilor de a câștiga în timpul regulamentar de joc cu scorul de 1-0. În cele din urmă trofeul a fost adjudecat de buzoieni, după o dispută extrem de echilibrată care a fost tranșată în cel de-al treilea meci al Supercupei tot cu scorul de 1-0.

Prezent la Constanța alături de întregul Comitet Executiv al Federației de Minifotbal din România, Răzvan Burleanu, președintele forului menționat ne-a declarat că „acest ultim act al unui sezon foarte reușit anunță debutul unui nou sezon competițional pentru minifotbalul românesc. Un sezon care pornește atât la nivel local, în cele peste 50 de campionate organizate în țară, cât și la nivel european, pentru că România este gazda viitorului Campionat European de Minifotbal”. România, în postura de gazdă de data aceasta, va căuta să-și păstreze titlul câștigat anul trecut la Bratislava, când a învins de o manieră categorică celelalte competitoare, echipe naționale din Europa.

„Supercupa României a fost un bun prilej și pentru selecționerul naționalei de minifotbal, fostul arbitru internațional Tiberiu Lajos, de a urmări câțiva dintre candidații la onoarea de a reprezenta România pe terenul de minifotbal. Spun câțiva jucători pentru că la nivel național, așa cum am văzut și la turneele finale de la Timișoara și de la Sibiu, sunt mulți sportivi cu calități tehnice și fizice impresionante, foști fotbaliști al căror talent și dăruire face ca România să fie una dintre puterile europene, aș spune, în acest sport atât de dinamic și plin de fair-play.”


Minifotbalul este un sport disputat între amatori, pe teren sintetic de dimensiuni mult mai mici decât cel de fotbal. Regulile sunt, de asemenea, destul de diferite față de fotbal, urmărindu-se eliminarea totală a durităților, precum și fluidizarea, cât se poate mai mult, a jocului.

Campionatul European de Minifotbal va avea loc în perioada 4-6 noiembrie la Tulcea, oraș unde minifotbalul are o popularitate deosebită. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Supercupa la minifotbal01Supercupa la minifotbal02Supercupa la minifotbal03Supercupa la minifotbal04
DorohoiNews.ro, 13-09-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie
Societate comercială angajează personal (femeie) pentru curățenie. Se cere și se oferă seriozitate. ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând garsonieră decomandată

Vând garsonieră decomandată
Vând garsonieră decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, centrală termică ARISTON, ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Plecarea în veșnicie a părinților este dureroasă și greu de acceptat. Colectivul Liceului ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro